CONACUL BELLU

Mi-am rezervat o după-amiază pentru a vizita Conacul Bellu, despre care am aflat de la hotel că e recent restaurat şi că a aparţinut unei vechi familii boiereşti.
De la Casa Colinelor, pe jos,  am ajuns la Conacul Bellu în 15 de minute.  Sigur, se poate ajunge şi cu maşina, dar mi-am dorit să cunosc  oraşul prin contact direct.  În centru, am fost surprins de multitudinea construcţiilor de început de secol.

În fine, odată ajuns la conac am constatat cu surprindere că e mai mult decât un muzeu de oraş de provincie. Mă aşteptam să găsesc câteva obiecte dispersate, fără mare legătură cu locul, adunate cine ştie de pe unde.

Dar nu-i aşa. E un loc în care istoria şi cultura vorbesc despre oameni, epoci, obişnuinţele locului şi pasiune. Şi spun pasiune pentru că am aflat că Alexandru Bellu, cel care a construit conacul, la jumătatea secolului al XIX-lea,  era un mare colecţionar - de obiecte de artă, de fotografie şi... de femei, pe care se pare că le iubea pătimaş.
De altfel, Alexandru Bellu este considerat unul dintre precursorii artei fotografice de la noi, iar fotografiile lui au avut chiar ecouri internaţionale – instantaneele lui cu ţărani români au fost reproduse în albumul „La Roumanie en images”, apărut la Paris, în 1919 şi au făcut mare vâlvă în epocă drept cărţi poştale.
Familia baronului Bellu este o veche familie de aromâni, originară din localitatea Pella, din Macedonia, care s-a stabilit pe colinele de la Urlaţi în anul 1780. O familie care s-a înrudit cu familia Cantacuzino, familia Văcărescu şi familia Sturza.

Alexandru Bellu a fost om rafinat, interesat de arte şi implicat în proiecte culturale, care a adunat şi adus la conacul de la Urlaţi porţelanuri, tablouri şi argintărie de cea mai bună calitate. Am fost surprins să găsesc printre exponatele muzeului obiecte din secolele al II-lea şi al III-lea, extrem de valoroase.
Mobilierul expus a aparţinut familiei Bellu şi am remarcat câteva piese:  scaunul cu tapițerie din piele în formă de tron, masa mare din sufragerie şi măsuțele turcești încrustate cu sidef.
Tablourile expuse fac parte din colecţia muzeului şi printre ele se numără lucrări de Theodor Aman şi Eugen Maximovici. De remarcat şi câteva litografii realizate de Carol Pop de Szatmary.

Doamna care se ocupă de muzeu mi-a deschis ochii asupra acestei familii şi mi-a spus povestea fiecărui exponat. Tot ea mi-a zis că Alexandru Bellu şi Nicolae Grigorescu au fost foarte buni prieteni. Se pare chiar că cei doi şi-au influenţat atât de mult parcursul artistic încât au dat naştere unei întregi controverse privind renumitul car cu boi: specialiştii nu s-au decis dacă întâi l-a fotografiat Alexandru Bellu sau prima dată l-a pictat Grigorescu.După moartea lui Alexandru Bellu soţia sa a donat Academiei Române întregul complex de clădiri şi din 1953 el funcţionează ca muzeu.

E o vizită de făcut, mai ales că sunt atât de multe lucruri de spus despre această familie şi despre cutumele unui trecut pe care e important să le cunoşti, ca să ştii cine eşti şi spre ce te îndrepţi.În beciul conacului am văzut şi o expoziţie cu specific viticol, căci totul în această zonă este legat de vie şi de „nectarul ei”.Parcul care înconjoară conacul este un loc în care merită să zăboveşti câteva minute înainte de a-ţi continua călătoria printre coline.